Spune-ne câteva lucruri despre tine

Sunt Andreea M. Stan, arhitectă (absolventă a Institutului de Arhitectură Ion Mincu 1996) și regizor (Universitatea Media, 2006). Am proiectat, amenajat și construit locuințe sau interioarele lor, restaurante ori studiouri radio-TV, am scris și regizat câteva filme de scurt-metraj, am regizat voci şi idei în publicitate și PR (în radio, agenţii de publicitate sau PR), am scris și desenat o mulțime de vise.
Am avut o frumoasă experiență în televiziune chiar când eram însărcinată cu al doilea copil: emisiunea ”Casa noastră”, 2004 (Prima TV), Stil de_Sign (Alpha TV).
Iubesc radioul, este locul în care am avut cele mai frumoase experiențe profesionale, realizând emisiuni de la 18 ani:
– Radio Contact – sub numele Andreea Ionescu, emisiunea „Pauzele de dimineața”, „Muzica pe sufletul tău”, ”Top Chic”, etc (1990-2000). În paralel am fost PR & Event Manager, autor al primelor campanii profesioniste de promovare a unui radio (”Radio Contact – O 9 aniversare”, ”Radio Contact de 10 ani” – 1999, 2000).
– Radio Itsy Bitsy – emisiunea ”Zâna Norilor” (2007)
– Radio România Junior – emisiunea „Poveștile Norilor” (2012)
– Radio Seven – emisiunea ”Seven Heaven” (2015-2017)


Am predat arhitectura copiilor de gimnaziu în cel mai frumos program educațional pentru școli: „De-a arhitectura” (2013-2017).
Din 2007 susțin ”Ateliere de comunicare emoțională Zâna Norilor” în grădinițe și scoli din București și țară (Galați, Oradea, Brăila, Târgu-Mureș).
Realizez spectacole și evenimente Zâna Norilor în spații publice sau pentru companii private (Băneasa Shopping City ”Ziua Norilor”, Teatrul Țăndărică – spectacol ”Zâna Norilor” de Crăciun pentru compania Alliance Țiriac, etc).
Am învățat să zbor, precum era firesc pentru o Zână a Norilor. Am devenit pilot pe motodeltaplan în 2012 și doi ani mai târziu prima femeie pilot pe gyrocopter din România (2014). Am început să cunosc norii de aproape. Asta m-a împlinit, deschizându-mi aripile pământești în tot ceea ce fac.
Conceptul ”Zâna Norilor” este parte din mine si este declarația mea de viață. Produsele de educație emoțională pe care le creez sunt dedicate copiilor (stării de copil) și părinților (stării de părinte). Pentru că există și copii prea repede maturizați precum și adulți care nu s-au jucat destul. Jocurile, atelierele și spectacolele Zâna Norilor îi ajută și pe aceștia să își regăsească starea potrivită. Scriu și mă exprim precum îmi cântă norii. Cred în nesfârșita sculptură a sufletului. Sunt o arhitectă a viselor și un regizor al propriului zbor. Am inventat conceptul ”Norilor-emoții” în 2006 când, alături de copiii mei, am descoperit că lumea dinăuntru este Cerul fiecăruia. Le mulțumesc copiilor mei Sara (13 ani) și Luca (16 ani) pentru darurile cu care au venit în viața mea.

Cu ce te mândrești?

– ”Casele cu aripi”, Pipera – cartier rezidențial, proiectare și urmărire șantier.
– Restaurantul ”Casa” – Intrarea Spătarului 4
– Studio Speranța TV
– Premiul pentru regie – scurt metrajul ”Nu contează” – Festivalul Internațional de Film de scurt-metraj ”Where is the love?” (2005).
– Prima femeie pilot pe gyrocopter din România (2014).
– Traversarea Carpaților ca pilot comandat pe gyrocopter (2015).

Cine este “Zâna Norilor”?

”Zâna Norilor” este magazinul on-line în care găsești cărțile și jocurile care te învață ce simți.
Am creat brand-ul ”Zâna Norilor” pentru copiii de toate vârstele și pentru o mai bună relație părinte-copil. Este conceptul sub care scriu cărți, articole și creez jocuri de comunicare emoțională. Cred că fiecare casă ar trebui să aibă în bibliotecă ”Jocul Norilor-Emoții” pentru că este instrumentul pe care l-am inventat pentru a putea vorbi mai deschis cu copiii noștri despre lumea invizibilă și mereu delicată a emoțiilor. Dar mai ales pentru a-i învăța să transforme acele stări pe care nu le doresc în viața lor.

Conceptul „Zâna Norilor” a luat naștere în 2006. Mai degrabă a venit la mine atunci când am fost pregătită să îl primesc: odată cu apariția copiilor mei. De atunci el crește, se înalță, se dezvoltă, se autoformează. ”Zâna Norilor” este marcă înregistrată de 11 ani și conține cărți, jocuri, ateliere pe care le scriu, inventez sau susțin în fața copiilor. Le puteți găsi pe toate în magazinul on-line www.zananorilor.ro

Emoția formează și informează. Nu sunt doar experiențe fizice, mentale, psihice ci și adevărate torente de informație pură. Te invit să te lași ghidat în transformările tale zilnice cu ajutorul produselor ”Zâna Norilor” care se adresează copiilor între 2-12 ani și părinților de orice vârstă.

Unde te putem găsi?

Magazin on-line și blog: www.zananorilor.ro
E-mail: contact@zananorilor.ro
Tel. 0740077533

Ce îți place la comuna noastră?

Sunt de 10 ani în Corbeanca și simt că am aici o misiune pentru fiecare dintre locuitorii ei. Iubesc oamenii. Știu că am venit aici ca să îi iubesc. Ceea ce scriu și creez este pentru a fi mai fericiți împreună, părinți, copii, bunici, oameni de aici sau de acolo.
Am găsit în comuna Corbeanca locul potrivit pentru a-mi așeza cuibul noilor creații, iar pădurea și lacul sunt contributori eterni la fiecare dintre cărțile mele.

Cred că împreună putem să construim o comunitate fericită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.