Spune-ne câteva lucruri despre tine – cum îți petreci timpul, ce pasiuni ai?

Cu ce să încep, că sunt atât de multe încât nu știu care e începutul 🙂 Am o familie superbă cu doi pitici de senzație, Victor și Clara, și o soție minunată Irina, fără de care nu aș fi ajuns să am viața frumoasă pe care o am acum. Îmi place să gătesc și să fiu înconjurat de oameni și prieteni, poate de asta am ajuns să fiu “moșier” acum 🙂 Mi-ar plăcea să am mai mult timp liber să-mi fac de cap cu toate pasiunile și activitățile care îmi plac, să explorez locuri noi, să mă plimb cu motorul, să construiesc motoare, să gătesc cu tehnici noi și în locuri noi și să stau mai mult cu ai mei.

Care a fost parcursul tău profesional, ce te-a adus aici?

Pfiu… activitate profesională?! Am ajuns de nicăieri într-o industrie foarte mișto în care m-am regăsit de la început, evenimente și publicitate, și la care nu cred ca voi renunța vreodată. Acu vreo 7 ani am încercat cu antreprenoriatul și am devenit dependent de stilul de viață și adrenalina pe care ți-o oferă. Suișuri, coborâșuri, decizii luate rapid, eșecuri … multe, din care cu timpul am învățat și eu să iau ce e mai bun, dar și multă multă satisfacție. Acum sunt implicat în mai multe proiecte dragi : Impact Hub – cel mai mare coworking space din România, unde învățăm oamenii să devină antreprenori și le punem la dispoziție toate instrumentele necesare să-și dezvolte ideile și businessurile, BurgerFest, Bucharest Craft Beer Festival, Whisky Fest, TEDx Eroilor Cluj-Napoca, și ultimele două care au încununat un vis Maidan și Moșia Corbeanca 🙂

Ce faci acum? Ce planuri de viitor ai?

E mult de povestit despre care sunt planurile pe toate proiectele mele așa ca o să mă rezum la Moșie. Împreună cu Călin, partenerul meu de suferință, vrem să facem din Moșie un loc care să găzduiască această mare comunitate din Corbeanca, vrem să ne implicam în cât mai multe proiecte locale și să punem osul la dezvoltarea comunității. Ne place să lucram cu oameni din comunitate așa că pâinea o facem cu Monica de la Semolina, multe mizilicuri și brânzeturi le luăm de la Paul de la Prăvalia Corbeanca, Alexandra de la Lexy’s Sweets and Treats ne ajută cu prăjiturile, decorațiunile de Crăciun ni le-au făcut fetele de la Boutique d’Emotion și acum suntem în căutare fermieri cu care să ne parteneriem pentru legumele și verdețurile de care vom avea nevoie în 2018.
Gătim cu gust și pasiune mi-ar plăcea ca în timp să devenim o destinație chiar și pentru cei din București care vor să mănânce bine, să se relaxeze și care nu țin la formalități 🙂
Îmi place să construiesc comunități și să îi fac pe oameni să se simtă bine așa că pentru 2018 mi-ar plăcea să facem un festival boutique de blues aici la Moșie. Cred că avem nevoie de un eveniment care să ducă mai departe numele comunității, dincolo de bogătașii din Corbeanca și Paradisul lui Țânțăreanu 🙂

Unde vă găsim?

Suntem pe Strada Hipodromului 27, în Ostratu; telefon 0721683055; pagină Facebook

Moșia Corbeanca
Ce oportunități aveți pentru locuitorii comunei Corbeanca?

Momentan suntem în căutare să ne extindem echipa din bucătărie, dar cu siguranță când va veni căldura vom crește pe toate fronturile. Așa că oricine crede că se încadrează în atmosfera de aici e binevenit la o cafea și o poveste. Mi-ar plăcea ca la festival să avem angrenate numai business-uri din comunitate, așa că lansez invitația ca oricine se vede implicat într-un eveniment să ne dea un semn și să povestim. Oportunități apar tot timpul 🙂

O urare de Crăciun pentru locuitorii comunei?

Crăciun fericit dragilor! Multă bucurie și să aveti parte de un Moș cât mai bogat!

Link la o melodie pe care o asculți de obicei în perioada sărbătorilor

Nu e melodie de Crăciun, dar o simt ca și cum ar fi.

4 thoughts on “Bogdan Doltu

  1. Acești oameni minunați trebuie încurajați și susținuți. .. De astfel de oameni avem nevoie în România ca societata noastra sa mai crească și sa promoveze valori.iar sistemul politic mizerabil sa nu îi sufoce cu legi si taxe tampite și sa nu îi forțeze sa renunțe la idei și vise.
    Fan Dolțu! ❤

  2. Salutare,
    Fara “bogătașii din Corbeanca și Paradisul lui Țânțăreanu ” frumoasă ta Moșie nu ar rezista/exista. Este o locație frumoasă, mâncare bună, servicii bune, muzica bună….si o atmosferă foarte frumoasă…
    Mihai

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *