Atunci când Tincuța m-a invitat să-mi spun povestea, m-am simțit onorată.
Apoi, am început să mă gândesc ce și cum să scriu despre mine, despre viața mea atât de…simplă și de firească, departe de ceea ce așteaptă, de obicei, oamenii care sunt dornici de senzațional!
Așa că, nu-mi rămâne decât să încep cu începutul…
M-am născut într-un sfârșit de noiembrie, odată cu prima ninsoare din acel an, într-o familie frumoasă și foarte cunoscută la acea vreme, părintii mei fiind actorii Cezara Dafinescu și George Motoi.
Locuiam în București,într-o casă mare și luminoasă, aproape de Parcul Herăstrău, alături de părinți, de bunicii și străbunicii materni. Am avut o copilărie, apoi o adolescență lipsite de griji, în care principalul sentiment resimțit nu a fost dragostea pentru părinți, ci mai ales Dorul de ei, din cauza profesiei, ei fiind mai tot timpul plecați.

Acum, când stau și mă gândesc în urmă, nu cred că a trecut vreo zi din viața mea în care să nu-mi fi fost dor de mama și de tata…chiar și azi, „golul” nu s-a umplut, ci doar a fost acceptat.
Să nu mă înțelegeți greșit, era minunat să merg cu ei pe stradă și să văd cum lumea îi cunoștea și le cerea autografe, era minunat să fiu în sala de spectacol și să văd cum o mare de oameni îi aplaudă… e un sentiment greu de descris, poate doar cei care l-au trăit știu exact despre ce vorbesc, dar toată această “strălucire” și toate aceste aplauze nu mi-au suplinit niciodată DORUL de …Mama și Tata, doar ai mei!

Probabil că de aceea am ales o cu totul altă profesie, eram atât de sătulă de teatru, încât am ales domeniul economic.
Și tot de aceea am ales conștient să îmi petrec mult timp alături de băieții mei, Andrei și Petru, primordial fiind nu să le cumpăr luna de pe cer, ci să fiu acolo, lângă ei, doar pentru ei și doar a lor!
Acum șaisprezece ani ne-am mutat în Corbeanca, mai exact în Paradisul Verde, pe atunci doar cu câteva case, cu câmpuri cultivate cu porumb furajer și, pe peste tot, cu mult noroi… Atunci, mi s-a părut un act de curaj, azi, privind înapoi, am înțeles că așa a trebuit să fie.
După șase ani de locuit în zonă, am ajuns, nu neapărat pentru că așa am ales, ci mai degrabă tot pentru că așa a trebuit să fie, să mă ocup de curățătoria de haine și de spălătoria auto din Paradisul Verde, azi spălătoria Mr. CLEAN.

Au fost zece ani frumoși și grei, plini de provocări, cu râsete, cu lacrimi, cu nopți nedormite,cu zile ușoare, cu zile grele, cu satisfacția sau reproșul clienților.
Nu e ușor să lucrezi cu oameni, pentru oameni, dar faptul că azi avem zece ani de activitate, înseamnă că totuși, am reușit!
Cea mai mare “bătălie” a mea a fost cu personalul – cei care au afaceri în zonă cred că știu despre ce vorbesc! În prezent, pot spune că am o echipă, în forma ei cea mai bună din toți acești ani, cu oameni implicați, pe care mă pot baza cu adevărat. Și le mulțumesc pentru asta!
Azi, ducem o altă “bătălie”: aceea de a fi cât mai receptivi la dorințele clienților noștri, cărora să la oferim servicii de calitate, la un preț corect, atât pentru ei, cât și pentru noi. Sper să reușim!
Cam atât despre muncă.
Despre mine, Raluca cea de azi, ar mai fi câte ceva de spus.
Sunt un om simplu, care iubește simplitatea și firescul vieții, un om hotărât, uneori impulsiv, dar “lucrez” zilnic la autoeducare, un om care iubește Adevărul, oricât de dureros ar fi, mă implic foarte mult încercând să ajut oamenii din jurul meu – și aici mă refer în primul rând la angajații mei, a doua mea familie. Cine a lucrat alături de mine știe despre ce vorbesc!
Sunt un om foarte activ, cei din familie, care sper că mă iubesc necondiționat – norocul meu! – mă acuză, uneori, că sunt un “conducător înnăscut”. Sunt foarte exigentă cu cei pe care îi iubesc, care înseamnă ceva pentru mine, cărora le dau Totul, dar le și cer Totul!
Iubesc natura, sportul, călătoriile, iubesc viața trăită simplu, prețuiesc “conținutul”, niciodată “ambalajul” și încerc să mă înconjor de oameni dragi, cu suflet și minte frumoase, de la care am mereu câte ceva de învățat.
Nu sunt un om ignorant, lucrez în fiecare zi cu mine și sper să mă autodepășesc zilnic.
Băieții mei, Andrei (18 ani) și Petru (15 ani), m-au făcut o mamă foarte fericită și împlinită. Amândoi campioni naționali la baschet, sunt niște “băieți adevărați”- cum îmi place mie să spun – poate sunt “domeniul” în care am reușit cel mai bine.

 

Îmi plac animalele, le-am avut mereu în preajmă, de mică. Acum am un câine, Aran, și doi motani, Boris și Tudy.

 

Pentru viitor, îmi doresc o mulțime de lucruri. Unele dintre ele sunt doar între mine și Divinitate, altele sunt cât se poate de “cu picioarele pe pământ”: sănătate, înțelepciune, calm, oameni dragi alături, multe clipe de fericire, convinsă fiind că, dacă le am pe acestea, pe restul le pot realiza…

Mulțumesc Comunității, mulțumesc Tincuța.
Pentru ce?
Știu ei pentru ce!

Cu drag,
Raluca Niculae

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.